Astăzi, 9 septembrie 2022, Comisia pentru organizarea și desfășurarea concursului raional „Businessmanul anului 2021” s-a convocat în ședință, informează PROVINCIAL.
Conform Regulamentului, membrii Comisiei au examinat informațiile privind rezultatele economico-financiare, contribuțiile la achitarea impozitelor și taxelor în bugetul unității administrativ-teritoriale, precum și alte date relevante referitor la activitatea agenților economici în anul 2021. În baza celor discutate, au fost selectați antreprenorii nominanți în concurs.
Totodată au fost discutate aspectele organizatorice privind desfășurarea Galei de premiere preconizată pentru ziua de 30 septembrie 2022, în Casa de Cultură din or.Ștefan Vodă.