
Primarul General, Ion Ceban, informează că, mâine, va avea loc prezentarea proiectului de reabilitare a str. 31 August, porțiunea cu caldarâmul dintre Pușkin și Bodoni, care va fi reabilitată de Primăria Chișinău.
„Prezentarea va avea loc la ora 9:30, asta după doi ani și jumătate de tergiversări din partea Guvernului. Până mâine vor fi transmise toate demersurile către Guvern, pentru a interveni concomitent cu reparații pe porțiunile de drum sau terenuri care aparțin exclusiv Guvernului sau instituțiilor de stat sub jurisdicția Guvernului”, a subliniat acesta.



















