
Comuna Vădeni face pași importanți spre îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi, grație implementării a două proiecte, prin Programul Național „Satul European”, care asigură accesul la apă potabilă în gospodării.
Astfel, prin intermediul ediției I a Programului „Satul European”, a fost realizat proiectul „Construcția rețelelor exterioare de alimentare cu apă în satul Dumbrăveni, comuna Vădeni, raionul Soroca”.
Acesta a prevăzut construcția a 4 km de rețele noi de apeduct, instalarea unui turn nou de apă, cu un volum de 50 m³, precum și montarea unei stații de tratare a apei. În prezent, de apă potabilă la robinet beneficiază 75 de gospodării (377 de locuitori) și o instituție publică din satul Dumbrăveni.
Pentru realizarea acestui proiect, Guvernul Republicii Moldova a alocat 𝟐,𝟎𝟖 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢, iar Guvernul României a contribuit cu aproximativ 900 de mii de lei.
Totodată, prin ediția a II-a a Programului „Satul European”, este implementat proiectul „Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii serviciilor publice rurale din satul Vădeni”, care prevede construcția a 16,86 km de rețele noi de apeduct, instalarea a două castele de apă, cu un volum de 50 m³ fiecare, precum și montarea unei stații de tratare a apei.
După finalizarea celui de-al doilea proiect, 416 gospodării (peste 800 de locuitori) și 5 instituții publice din satul Vădeni vor avea acces la apă potabilă.
În acest scop, Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat aproximativ 7,2 milioane de lei.



















