Un tânăr de 19 ani originar din raionul Cahul a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Botanica a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea a două jafuri stradale. Individul a deposedat doi minori de telefoanele mobile, informează PROVINCIAL.
Primul caz a avut loc la 16 noiembrie, polițiștii fiind alertați de către părinții unui minor de 9 ani, comunicând că în timp ce copilul se juca în curtea blocului de locuit de pe bd. Dacia, a fost deposedat de telefonul mobil. Prejudiciul cauzâd constituie 1 670 lei.
Al doilea caz a avut loc pe data de 18 noiembrie, în timp ce individul se afla pe str. Teilor. Acesta în mod deschis a sustras de la o minoră în vârstă de 10 ani telefonul mobil, astfel fiindu-i cauzat un prejudiciu în sumă de 5 000 lei.
Tânărul a fost localizat și reținut, fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale, tânărul și-a recunoscut vinovăția comunicând că un telefon mobil a reușit să-l vândă obținând un profit în sumă de 600 lei.
Este de menționat că, tânărul nu este la prima abatere anterior fiind cercetat penal pentru infracțiuni similare. Totodată, polițiștii au stabilit că acesta se afla în căutare de către IP Cahul, pentru furt. Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru jaf, infracțiune care conform legislației penale în vigoare se pedepsește cu închisoare de la 5 la 7 ani.
Doina Munteanu