Echipa mobilă din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), care se afla în misiune de serviciu în regiunea de nord a țări, anunță că a fost agresată de un grup de locuitori ai raionului Briceni. Pentru a reține persoanele și imobiliza mijlocul de transport, polițiștii de frontieră susțin că au folosit arma din dotare, fiind trase patru focuri de avertizare în plan vertical, informează PROVINCIAL.
Astfel, ieri, în jurul orei 23:20, în apropiere de satul Larga, raionul Briceni, echipa mobilă a IGPF a observat pe marginea traseului, staționat pe acostament un autoturism.
La apropierea către mijlocul de transport, angajații Poliției de Frontieră s-au legitimat și au solicitat celor cinci bărbați, observați în mașină, să prezinte actele de identitate și să justifice scopul aflări în zona de frontieră la cea oră târzie. „De la persoanele în cauză se simțea un miros puternic de alcool, dar și din start acestea s-au arătat deranjate de verificările de rigoare. Astfel, conducătorul auto nu s-a conformat cerințelor legale și a început să agreseze verbal polițiștii de frontieră. Deși a fost avertizat că se va acționa în conformitate cu legislația în vigoare, bărbatul nu a încetat acțiunile sale huliganice”, se menționează într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
În aceste condiții a fost solicitat ajutorul unui alt echipaj mobil din cadrul IGPF, care la apropiere a înfuriat mai tare grupul de persoane, mai comunicăă Poliția de Frontieră.
„Ultimii, au pornit în viteză spre satul Larga, punând în pericol viața unui angajat care se afla în fața mașinii. Au fost somați să oprească și în aceste circumstanțe folosită arma din dotare, fiind trase două focuri în plan vertical conform prevederilor legale. În continuare, echipajul mobil a pornit urmărirea mijlocului de transport care a deteriorat poarta unei gospodării și a creat pericol iminent pentru viața și sănătatea angajaților, aflați la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. În cele din urmă, fiind mijlocul de transport blocat de polițiștii de frontieră și avertizat iarăși cu alte două focuri de armă, s-a reușit reținerea persoanelor”, se declară în același comunicat.
La fața locului a fost solicitată intervenția Poliției, fiind prezenți pentru a investiga cazul grupa de documentare a accidentelor rutiere din cadrul IP Briceni, dar și angajații DR Nord a IGPF. Ultimii au inițiat un proces penal pe faptul de ultragiere a polițiștilor de frontieră.
Dina Roșca