Comisia de control al finanțelor publice a Parlamentului a examinat, astăzi, Raportul auditului conformității cu tematica „Acordarea sprijinului financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural a fost efectuată conform criteriilor stabilite?”, prezentat de Curtea de Conturi.
Auditul a cuprins activităţile instituţionale şi operaţionale aferente politicilor publice de subvenţionare a producătorilor agricoli, precum şi instrumentele de administrare a resurselor alocate, realizate de către Ministerul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului şi Agența de intervenție și plăți pentru agricultură în 2018.
Auditul a identificat unele deficiențe și iregularități, printre care lipsa unor prevederi exhaustive în cadrul regulator la repartizarea mijloacelor aprobate pentru subvenționare, nerespectarea cadrului regulator la acordarea mijloacelor pentru stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură, precum și la aprobarea și autorizarea subvențiilor.
Nu a fost respectate criteriile de eligibilitate în acordarea subvențiilor în avans pentru 14 producători agricoli și nu a fost luată în calcul mărimea maximă a sprijinului financiar care poate fi acordat unui producător agricol în cadrul unui an de subvenționare.
Totodată, a fost înregistrate cazuri de depunere de către un singur beneficiar a 2 dosare în cadrul uneia și aceleiași măsuri sau de aprobare și autorizare a sprijinului în lipsa examinării la fața locului a obiectului investiției.
O altă abatere este achitarea neregulamentară a subvențiilor în cuantumuri majorate, în sumă de 1,1 milioane de lei, sau acceptarea spre finanțare a dosarelor defecte depuse repetat, etc.
În urma problemelor depistate în raport, Ministerul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului şi Agența de intervenție și plăți pentru agricultură vor întreprinde măsuri de rigoare în vederea implementării recomandărilor expuse în document.
Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural este instituit în scopul subvenționării investițiilor aferente obiectivelor și măsurilor de sprijin, incluse în Strategia națională de dezvoltare agricolă și rurală, al cărui volum se aprobă prin Legea anuală a bugetului de stat. Fondul se formează din alocațiile anuale de la bugetul de stat, precum și din alte surse, inclusiv din fondurile programelor Comisiei Europene.
Dina Roșca