Un Monument în memoria victimelor deportărilor staliniste a fost inaugurat în satul Cobani, raionul Glodeni, informează Provincial.
Evenimentul a avut loc ieri, în ziua în care s-au împlinit 70 de ani de la cel mai mare val de deportări.
La ceremonia de inaugurare și la serviciul divin oficiat în memoria basarabenilor deportați care nu mai sunt în viață au fost prezenți Președintele raionului Ion Cojocari, primarul satului Cobani Ivan Pluta, politicieni, locuitori și oaspeți ai satului.
De notat că în cele două valuri de deportări – din anii 1940-1941 și cel din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 de pe actualul teritoriu al raionului Glodeni au fost deportați peste 660 de oameni, dintre care fiecare al treilea era copil.
Doina Secrieru