Serviciul Vamal anunță despre decesul, la doar 40 de ani, a inspectorului principal în cadrul Biroului Vamal Nord, Lavric Adrian, informează PROVINCIAL.
„Pe această cale aducem un ultim omagiu celui care a fost un bun coleg, un angajat responsabil și profesionist. Trecerea sa în neființă reprezintă o mare pierdere pentru colectivul din care făcea parte”, comunică reprezentanții Serviciului Vamal.
La fel, pe parcursul celor 11 ani de activitate în cadrul Serviciului Vamal, a fost menționat de mai multe ori cu diplome și medalii pentru munca ireproșabilă și realizările obținute în cadrul activității de contracarare a cazurilor de încălcare a legislației vamale.
„Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și exprimăm profunda compasiune pentru pierderea suferită. Dumnezeu să-l odihnească”, mai comunică sursa.
Dina Roșca