Astăzi a avut loc seminarul informativ, în format online, dedicat lansării primului apel de recepționare a cererilor de solicitare a plăților directe per cap de animal, transmite PROVINCIAL.
Perioada recepționării dosarelor va avea loc între 1 aprilie – 4 iunie 2021, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind acordarea de plăți directe per cap de animal aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 836/2020.
Conducerea AIPA a fost prezentată de directorul adjunct, Petru Tîmbur, care a adus sincere mulțumiri pentru interesul manifestat de către fermieri în accesarea corectă a suportului financiar din partea statului, acordat prin prisma instrumentului de finanțare, plăți directe pe cap de animal. În cadrul evenimentului au participat peste 70 de reprezentanți ai Direcțiilor Agricole din cadrul Consiliilor Raionale, Asociațiilor de profil zootehnic, dar și ai mediului de afaceri din sectorul vizat.
Politicile statului ce vin în susținerea revitalizării sectorului zootehnic, fiind priorități majore pe agenda Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), au fost prezentate auditoriului on-line de către Șeful interimar al Direcției politici de producție, procesare și reglementare a calității produselor de origine animalieră, Valentin Roșca. Reprezentantul MADRM a comunicat minuțios prevederile HG 836/2020 și a elucidat situațiile confuze în legătură cu anumite prevederi ale Regulamentului privind acordarea de plăți directe per cap de animal.
Agenda webinar-ului a cuprins subiecte ce țin de: condițiile de accesare a plăților directe, criteriile de eligibilitate, actele obligatorii, procedura de depunere a cererilor de solicitare a suportului financiar, cuantumul dar și speciile de animale pasibile plăților directe. Fiind un prim exercițiu de acest gen, s-a atras atenția asupra completării cererii de solicitare a plății directe aferente măsurii de sprijin eligibile, precum și anexării actelor obligatorii la dosarul de subvenționare.
La finalul webinar-ului participanții au adresat întrebări, sugestii și mesaje de mulțumire instituției gazdă, AIPA, precum și reprezentantului MADRM, Valentin Roșca. De asemenea, pe platforma de întrebări – răspunsuri a avut loc schimbul de opinii privind procedurile de îmbunătățire cadrului legal în vederea oferirii posibilității de dezvoltare nu doar marilor producători agricoli, dar și micilor fermieri din sectorul zootehnic.
Cristina Pendea