Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Secția Cultură a Consiliului raional Rezina, Primăria comunei Țareuca invită la Festivalul Național al cântecului haiducesc „Trec anii haiducului”, ediția a IV-a, informează Provincial.
Evenimentul va avea loc duminică – 25 august, ora 10:00, scena de vară din pădurea satului Țahnăuți, comuna Țareuca a raionului Rezina.
Potrivit consiliului raional, festivalul are drept obiectiv păstrarea memoriei numelui Petru Jemnă, valorificarea și popularizarea repertoriului cu tematică haiducească, susținerea activității formațiilor folclorice de bărbați, atragerea și implicarea publicului în procesul de revitalizare a folclorului.
La eveniment vor evolua 11 formații folclorice de bărbați din țară, inclusiv 5 din raionul Rezina, care vor prezenta cântece de diferite genuri și specii ale folclorului național.
Totodată, în cadrul evenimentului va fi și o expoziție-târg de lucrări de artizanat ale meșterilor populari din raion și republică.
Programul ediției a IV-a a Festivalului:
– înregistrarea formațiilor folclorice – ora 10.00-10.30;
– întâmpinare atradițională a participanților – 10.30- 11.00;
– deschiderea oficială a evenimentului – 11.00-11.30;
– evoluarea formațiilor folclorice – 11.30-14.30.
Doina Munteanu