Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui bărbat învinuit de săvârșirea infracțiunii de escrocherie, delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari și insolvabilitatea intenționată soldată cu cauzarea prejudiciului material estimat la 11 milioane lei (art. 190 alin.(5), art. 191 alin.(5), art.252 alin.(2) din Cod penal).
Urmărirea penală a fost pornită în ianuarie 2014, de către Inspectoratul de Poliție Comrat în baza plângerii administratorului unei Societăți cu Răspundere Limitată.
În rezultatul efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că, învinuitul împreună cu soția acestuia, în anul 2011 au indus un SRL în proces de insolvabilitate. Anterior, în 2010, urmărind scopul dobândirii ilicite bunurilor altei persoane, învinuitul a determinat un cetățean străin să preia 49,9% din acel SRL.
Ulterior,la scurt timp după înțelegere, învinuitul transmite activele acelui SRL către SRL-ul a cărui acționar este însăși el, astfel diminuând semnificativ valoarea cotei părți transmise cetățeanului străin, care la rândul său, află abia în anul 2013 că SRL-ul în care deține 49,9% se află în proces de insolvabilitate.
Totodată, în perioada 2015-2022 învinuitul, în calitate de reprezentant al companiei a cărui acționar este încheie cu SRL-ul în proces de insolvabilitate, contracte de locațiune și concomitent contracte de depozit și pază pentru asigurarea integrității bunurilor acestuia, însă contrar scopului de pază și protecție utilizează toată masa debitoare în scop de producere.
În aceeași perioada, acesta, primind spre păstrare bunuri asupra cărora a fost aplicat sechestru, a admis includerea acestora în lista de inventariere (masa debitoare) în cadrul procesului de insolvabilitate, utilizându-le în beneficiul economic al SRL-ului pe care îl deține.
În urma acțiunilor sale cauzând un prejudiciu de aproximativ 11 milioane lei.
Menționăm că, atât învinuitul cât și soția acestuia în privința căreia a intervenit termenul de prescripție de tragere la răspundere penală nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Comrat, sediul Central.
Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 8 la 15 ani, cu privare de dreptul de a ocupa funcții sau exercita o activitate pe un termen de până la 5 ani ( în cazul art.190 alin.(5) din CP), închisoare de la 8 la 15 ani ( în cazul art.191 alin.(5) din CP), închisoare de până la 3 ani sau amendă de la 67 500 la 92 500 lei ( în cazul art.251 din CP) și închisoare până la 3 ani sau amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 lei ( în cazul art.252 alin.(2) din CP).
Totodată, în scopul garantării recuperării prejudiciului, achitării amenzii și eventualei confiscări speciale a fost aplicat sechestru asupra 100 % cota parte a SRL-ului a cărui acționar este învinuitul, în valoare de peste 8 milioane lei.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.