Frauda bancară prin telefon este o înșelătorie, care devine din ce în ce mai des utilizată de către escroci. Aceștia își folosesc telefonul pentru realizarea diverselor scenarii de fraudă. Schema este una simplă: o persoană apelează cetățenii sub pretextul să îi apere de o fraudă, câștigând în acest fel încrederea posesorului de card care îi dictează datele și codurile la telefon, astfel oferindu-le escrocilor posibilitatea să le sustragă mijloacele financiare de pe carduri.
În acest context, Poliția reiterează apelul către cetățeni să fie vigilenți.
Totodată polițiștii oferă exemplul unui bărbat de 83 de ani care a rămas fără pensie pe card, care o depozita pe un cont bancar, timp de 2 ani.
„M-au mințit și mi-au scos banii. În timp ce vorbeam cu ei pe Viber, ei îmi scoteau banii, acumulați timp de doi ani”.
Este istoria unui bărbat din municipiul Hîncești care a rămas fără 176 mii de lei, bani acumulați din pensie.
Polițiștii din Hîncești au fost sesizați la 27 aprilie, chiar de victimă.
La fața locului, polițiștii au stabilit că la 26 aprilie, în jurul orelor 18:00, victima, a fost telefonată de o persoană care s-a prezentat ca fiind angajat al unei bănci comerciale și a fost întrebat la ce bancă are deschise conturi, l-a crezut, oferindu-i date.
Ulterior prin abuz de încredere și înșelăciune, a comunicat persoanei necunoscute, numărul cardului și codul. Pe card se aflau 182 de mii de lei.
În urma discuțiilor cu reprezentanții băncii, polițiștii au constatat că de pe acel cont bancar au avut loc 8 extrageri, între orele 18:00-19:00. Suma fiind extrasă în orașul Moscova, Federația Rusă, prin intermediul companiei de transferuri bănești „Eldorado”.
Polițiștii anunță că întreprind acțiuni de investigație pentru a depista suspecții.
Doina Secrieru