O nouă ședință de lucru în contextul activităților planificate în cadrul Proiectului de consolidare instituțională, implementat de Uniunea Europeană (UE), a avut loc recent, informează PROVINCIAL.
Boris Filipov, manager de proiecte din cadrul Delegației UE (DUE), experții de proiect, Kevin Suttie și Peeter Latti, precum și membrii Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Petru Rotaru și Andrei Munteanu, au discutat implementarea activităților în contextul celor două obiective ale proiectului.
Peeter Latti și Andrei Munteanu au elucidat aspecte ale colaborării în contextul îmbunătățirii Planului de acțiuni de implementare a Strategiei de dezvoltare a CCRM pentru perioada 2021-2025, precum și conlucrării CCRM cu Legislativul.
Kevin Suttie și Petru Rotaru au prezentat progresele realizate în contextul consolidării auditului financiar, prin suportul acordat echipelor de audit-pilot la etapa planificării misiunilor de audit financiar și de conformitate.
La ședință au participat, de asemenea Luca Oriani, reprezentantul Comisiei Europene (CE), precum și Gintautas Baranauskas, șef adjunct al secției operațiuni a DUE. Dl Oriani a asigurat despre intenția UE de a contribui și în continuare la fortificarea instituției supreme de audit din țară, precum și a remarcat succesele, înregistrate de CCRM în ultimii ani în contextul dezvoltării instituționale.
Cristina Pendea