Conducerea Direcției politici dezvoltare regionale a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), conducerea ADR Nord și specialiști din cadrul Secției managementul integrat al proiectelor și Secției monitorizare și evaluare ale ADR Nord au monitorizat marți, 20 aprilie a.c., trei proiecte de dezvoltare regională implementate de Agenție din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, începând cu anul 2017. Totodată, la eveniment a participat o echipă de evaluatori de la Curtea de Conturi a Republicii Moldova.
Echipele de monitorizare s-au deplasat în raioanele Dondușeni, Râșcani și Glodeni, unde au discutat cu autoritățile publice locale și cu alte părți implicate despre măsurile privind asigurarea durabilității proiectelor finalizate și monitorizarea derulării lucrărilor la proiectele în derulare.
Dondușeni
Valoarea totală a proiectului de modernizare a serviciilor de alimentare cu apă din raionul Dondușeni, implementat în perioada 2019-2020, constituie 10,57 milioane lei.
Proiectul a fost divizat după cum urmează:
Subproiectul 1: orașul Dondușeni, stația de pompare. Au fost efectuate lucrări de îngrădire a zonei de protecție a stației de pompare (montare eurogard – 346 m / liniari); a fost montată stația de pompare, formată dintr-un grup de 4 pompe; a fost construit drumul de acces spre sondele arteziene (4.113 m2) și au fost montate rețelele electrice aeriene pentru punerea în funcțiune a stației de pompare.
Subproiectul 2: orașul Dondușeni, apeduct după calea ferată. Au fost montate rețele de distribuție cu o lungime totală de 7.200 m; au fost montate 15 cămine; au fost construite porțiuni de drum din pietriș (1.295 m2) și drum asfaltat (peste 1.000 m2).
Subproiectul 3: satul Climăuți, raionul Dondușeni. A fost construită fundația turnului; au fost montate 17.000 m de rețele; a fost construită 1 sondă arteziană (H=125m) și 47 de cămine de vizită; au fost efectuate lucrări de montare a unui 1 castel de apă, 5 hidranți, 1 pompă de drenaj, 1 stație de clorinare (containerizată) și 236 m de gard. A fost aplicat pavaj din plăci de trotuare pe o suprafață de peste 300 m2 și îmbrăcăminte de beton asfaltic pe o suprafață de 2.610 m2.
Noul sistem a asigurat accesul la apă sigură pentru 305 gospodării din satul Climăuți, precum și creat oportunitate de conectare pentru circa 420 de gospodării ai orașului Dondușeni, 220 gospodării care la moment au înaintat solicitări.
Râșcani
Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin amenajarea pieței regionale angro și a spațiilor destinate activităților neagricole în raionul Râșcani” a fost lansat la sfârșitul anului 2017. Proiectul a fost divizat în două etape: prima etapă – finanțată din sursele FNDR, a doua – din sursele Consiliului Raional Râșcani. Până în prezent, în cadrul proiectului au fost valorificați 14,78 milioane lei. Pentru finalizarea lucrărilor au fost alocați încă 2,85 milioane lei, bani ce urmează să fie valorificați până la sfârșitului anului curent. Costul totală al proiectului, din sursele FNDR, constituie 16.86 milioane lei.
Glodeni
Lucrările în cadrul proiectului „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în 10 localități din lunca râului Prut, raionul Glodeni. Etapa I – comuna Cuhnești și comuna Balatina” au demarat în noiembrie 2020. În cadrul acestui proiect vor fi montate 1 stație de captare/pompare (debitul nominal a pompei=50,0 m3/h), 1 stație de tratare (50 m3/h) și 1 turn în satul Tomeștii Noi (V=50 m3, H=18 m); vor fi efectuate lucrări de montare a 9,366 km de rețele (dintre stația de pompare si stația de tratare); 10,713 km de aducție de la stația de tratare până la satele Cuhnești, Balatina, Tomeștii Noi; 2,33 km de conducte de canalizare gravitațională, de la stația de tratare către râul Căldărușa. Costul total al proiectului solicitat din sursele FNDR, conform cererii de finanțare, constituie 38,96 milioane de lei. Anul trecut, în cadrul proiectului au fost valorificați 19,29 milioane lei. Pentru lucrările ce urmează să fie executate până la sfârșitul anului 2021 au fost alocați 19,67 milioane lei.
* * *
Reprezentanții Curții de Conturi vor elabora un raport de audit cu privire la valorificarea surselor financiare din FNDR în cadrul proiectelor menționate, iar Secția monitorizare și evaluare a ADR Nord urmează să colaboreze cu beneficiarii proiectelor finalizate în scopul asigurării durabilității acestora.
Doina Secrieru