În urma ratificării Convenției între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind călătoriile reciproce ale cetățenilor prin punctele de trecere Costești, Sculeni, Stoianovca, Cahul și Giurgiulești, în anul 1992 sunt create vamele respective în subordinea Departamentului de Stat pentru Controlul Vamal al Republicii Moldova. Astfel, în luna februarie 1992, Postul vamal Costești își începe activitatea ca punct de trecere simplificat al călătorilor peste frontiera moldo-română, în zona barajului Costești – Stânca.
La început, în postul respectiv activau 10 inspectori, „instruiți din mers” de către funcționari vamali delegați de la vama Chișinău. Unul dintre funcționarii vamali care activează în postul vamal Costești, chiar de la crearea acestuia, este Adela Ciubara, angajată aici în 1992.
În acea vreme bagajele călătorilor erau verificate într-o încăpere mică, care aparținea trupelor de grăniceri, cu program de lucru de 4 zile pe săptămână de la ora 8.00-17.00.
Până la finele anului 1992, au fost amenajate teritoriul, pistele de control, au fost amplasate vagoane care serveau drept încăperi de serviciu. Personalul a fost instruit, rând pe rând, în cadrul vămilor Sculeni și Leușeni.
Trecerea pietonală (pe jos sau cu bicicleta) a durat la postul vamal Costești timp de 7 ani, până în septembrie 1999, când a fost deschis traficul pentru automobile și a fost atribuit statutul de vamă internațională.
În vara anului 2003, posturile vamale Costești, Soroca și Bălți au fost integrate în cadrul biroului vamal Nord.
Pe parcursul anilor, s-au lansat o serie de măsuri de promovare și modernizare a postului, acesta reprezentând o alternativă pentru punctele aglomerate din regiune.
În prezent, este deschis traficul de mărfuri în regim prioritar pentru titularii de proceduri simplificate, în scopul încurajării activității agenților economici credibili și intensificării relațiilor de colaborare în cadrul activității economico-sociale a regiunilor amplasate la frontiera moldo-română.
Postul vamal activează în regim 24/24, cu un număr de 21 de funcționari vamali.
Datorită traficului intens al autocamioanelor, actualmente, postul este la etapa de finisare a unei noi zone de control vamal pentru camioane, construită în scopul de a evita staționarea acestora în punctul de trecere a frontierei și de a fluidiza traficul.
De la începutul anului 2021, fluxul mijloacelor de transport ce au traversat acest punct de trecere a constituit 22 866 traversări, iar al pasagerilor – 33 357.
Traversând Postul vamal Costești, pe traseul dat veți avea posibilitatea de a vă familiariza cu împrejurimile ce duc povara unei lungi istorii, deloc ușoare:
- Rezervația Suta de movile, despre care oamenii vorbeau că ar fi fost făcute de turci pentru a-și ascunde comorile;
- Biserica de lemn a satului, care a salvat multe vieți în timpul inundațiilor. Rămășițele ei sunt scufundate în întinderea ce poartă azi numele Lacul de acumulare Costești-Stânca;
- Barajul Stânca-Costești, de pe râul Prut, la construcția căruia partea română și cea sovietică pe atunci, au strămutat șapte și respectiv unsprezece sate. Barajul a fost dat în folosință în 1978.
Cristina Pendea