Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) lansează campania de recepționare a cererilor de subvenționare pentru anul 2019, transmite Provincial.
În cadrul unei conferințe de presă, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Iurie Ușurelu, a menționat că, începând cu 15 februarie, se va lansa și procedura de discuție cu societatea civilă asupra subiectului ce se poate de îmbunătățit la fondul de subvenționare.
Totodată, directorul adjunct al AIPA, Vadim Curmei, a prezentat rezultatele activității Agenției pentru 2018.
„Mijloacele fondului de dezvoltare a agriculturii a fost de 900 mln. de lei din bugetul de stat. Au fost achitare restanțele față de producătorii agricoli din 2017 în sumă de 221 mln. lei. Contribuția statului la fondul național al viei și vinului de 28 mln. de lei. La oficiile teritoriale AIPA au fost recepționate 7 417 dosare de solicitare a sprijinului financiar, în sumă de peste un miliard de lei. A fost posibilă atragerea investițiilor în valoare de 6 mlrd. de lei în domeniul agro alimentar. Investițiile au generat crearea a 4 635 locuri de muncă – 2 946 pentru bărbați și 1 689 pentru femei. Cei mai activi la solicitarea subvențiilor au fost producătorii mici – 2 674 cereri; producătorii mijlocii – 1 205 cereri și producătorii mari – 334. În susținerea IMM-urilor s-au majorat subvențiile pentru 653 producători în valoare de 6,7 mln. lei. Analizând solicitările de subvenționare după zonele geografice, cele mai multe au venit din sud – 2 478 dosare, în valoare de 362 mln. lei, care au generat investiții de 12 mln. lei. Pentru anul 2019 fondul național de dezvoltare constituie 900 mln. lei, dintre aceștia sunt achitate restanțele către producătorii agricoli care au depus dosare în 2018 în sumă de 90 mln. lei. A fost lansat, de asemenea, și proiectul plăți în avans, unde s-au alocat 45 mln. lei”, a spus Vadim Curmei.
Totodată, directorul adjunct al AIPA a informat care sunt prioritățile pentru 2019. „Implementarea celor 2 modalități de subvenționare a producătorilor agricoli, dezvoltarea sistemului informațional de depunere a dosarelor online, înregistrarea AIPA drept operator de date cu caracter personal, implementarea sistemului de management al calității și anti-mită, dezvoltarea registrului fermierilor și registrul de evidență, dezvoltarea hărții interactive, dezvoltarea politicilor de intervenție pe piața produselor agricole”, a menționat Vadim Curmei.
Producătorii agricoli pot depune dosarele pentru subvenționare până la 31 octombrie curent.
De menționat că, AIPA sărbătorește astăzi 9 ani de la fondare.
Doina Secrieru