În perioada 5 – 9 august 2024, s-a desfășurat primul tur al Taberei de vară „Ambiție! Educație! Inspirație”, organizată de Consiliul raional Ialoveni pentru 50 de copii și tineri activi din localitățile raionului, care sunt implicați în diferite activități extrașcolare și de voluntariat.
Pa parcursul a patru zile, participanții au fost antrenați în ateliere și activități interactive, de dezvoltare logică, personală, de stimulare a spiritului de echipă, precum și de responsabilitate civică individuală.
În prima zi de tabără, tinerii au avut parte de un atelier de dans, condus de profesoara de dans a Centrului de Creație a Direcției Generale Educație a Consiliului raional Ialoveni, Marina Cristal, un atelier de pictură predat de Diana Irimca, la fel profesoară în cadrul aceluiași Centrul de Creație, un atelier dedicat patrimoniului cultural – costumul popular, prezentat de fondatoarea Comunității „Ciocârlia”, Diana Roșca, un atelier de educație financiară, formatorii fiind reprezentanții Fundației pentru educație financiară „OK” din Chișinău, un atelier dedicat protecției Mediului și reciclării, formatori fiind directorul Asociației Obștești „Eco-Răzeni”, Sergiu Guăru, și specialistul Consiliului raional Ialoveni în domeniul politicilor de tineret, Victor Pletosu.
A doua zi de tabără, participanții au beneficiat de atelier de teatru, organizat de Galina Castravăț, jocuri distractive și interactive, atelier dedicat tehnologiilor viitorului, atelier dedicat sănătății, prezentat de directoarea Centrului, Lilia Dunai, și medicul dermato-venerolog Olga Macogonova.
În cea de-a treia zi tinerii au avut parte de un atelier de ceramică, unde au învățat arta olăritului de la artistul plastic-ceramist Irina Savițkaia și Elena Frunze, jocuri de logică și strategii de șah, prezentat de profesorul și angajatul Centrului de Creație a Direcției Generale Educație a Consiliului raional Ialoveni, Sergiu Raileanu, și Vlad Hîncu. De asemenea, programul zilei a inclus și un atelier de știință cu experimente predat de profesorul Curbet Alexandru, un atelier dedicat stării psihologice a tinerilor (bullying, emoții, consecințe), condus de psihologul Diana Cepoi și Lilia Dunai.
A patra zi tinerii au avut parte de lectură în aer liber, atelier dedicat artei fotografice predat de fotograful Constantin Grigoriță, jocuri distractive de tip competiție, organizat de angajata Consiliului raional Ialoveni, Zinaida Roșioru, lecții publice și demonstrative organizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Ialoveni și Secția Situații Excepționale Ialoveni, privind siguranța publică și regulile securității.
În urma celor patru zile de odihnă, cei mai activi tineri în cadrul activităților interactive au primit diplome de merit și cadouri din partea administrației raionului Ialoveni.