Viitorii studenți ai raionului Cahul, și nu numai, au avut posibilitatea de a face cunoștință cu ofertele educaționale pe care le oferă instituțiile de învățământ din regiunea de sud în cadrul unui târg educațional, transmite PROVINCIAL.
“Întâlniri și discuții directe cu profesorii, cunoașterea programelor de studii, discursuri motivaționale de la invitați speciali, toate au contribuit la facilitarea luării deciziilor pentru viitorii studenți,” spune CR Cahul.
De asemenea, autoritățile au menționat că consolidarea educației este un obiectiv și un efort comun pentru o societate dezvoltată, orașul Cahul dispune de perspective de dezvoltare educațională remarcabile și de programe de studii atractive.
„Așteptăm cât mai mulți studenți!,” a spus CR Cahul.