Copiii care frecventează grădinița din satul Aluniș, raionul Rîșcani, vor beneficia de condiții mai bune. Instituția a beneficiat de investiții în cadrul Programului „Satul European” – circa 1,5 milioane de lei, bani cu care a fost construită o anexă la blocul alimentar, care a fost finisată și dată în exploatare în luna mai, anul curent. Construcția este dotată cu facilități moderne pentru pregătirea și servirea hranei.
Aflat în vizită de lucru în teritoriu, ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a vizitat grădinița și gimnaziul din Aluniș și a discutat cu cadrele didactice din cele două instituții.
Ministrul a subliniat importanța asigurării unei educații de calitate, a unui mediu prietenos, confortabil atât pentru elevi, cât și pentru profesori. De asemenea, a fost abordată tema organizării, în mod corect, a examenelor de absolvire din acest an. La rândul lor, profesorii au abordat aspecte ce țin de formarea continuă a personalului, atragerea cadrelor tinere calificate în învățământul din mediul rural, dezvoltarea instituțiilor educaționale etc.
Ministrul a fost invitat să facă turul grădiniței, pentru a evalua condițiile de învățare, dotarea sălilor, dar și a blocului alimentar.
La plecare, ministrul Anatolie Topală a menționat că proiectele de infrastructură reprezintă un exemplu concret al angajamentului guvernării de a sprijini comunitățile locale și de a investi în educație și în viitorul copiilor.
Totodată, oficialul a îndemnat directoarea instituției să împărtășească experiența sa de participare la proiectele investiționale cu alte instituții din raion.