Mai mulţi locuitori din raionul Leova au fost instruiţi cum să prevină şi să semnaleze cazurile de corupţie în cadrul campaniei „O zi anticorupţie în oraşul tău”.
Acţiunea este desfăşurată de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.
Ofiţerii anticorupţie au organizat sesiuni separate de informare pentru managerii şi juriștii serviciilor desconcentrate, reprezentanții administrației publice locale şi mediului de afaceri, conducătorii instituţiilor medicale şi celor educaţionale, dar şi pentru elevi. Totodată, în centrul oraşului a fost instalat un cort unde angajaţii CNA şi voluntari anticorupţie au răspuns la întrebările locuitorilor din Leova şi au împărţit pliante informative.
Campania „O zi anticorupţie în oraşul tău” se desfăşoară sub sloganul „Atitudinea ta contează – spune NU corupţiei”. Acţiunea are loc o dată pe lună, ofiţerii anticorupţie deplasându-se în câte un raion al ţării din zonele centru, nord şi sud.
Proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova” este implementat de PNUD, în parteneriat cu Centrul Naţional Anticorupţie şi Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei. Proiectul se va desfăşura în perioada 2019-2021 şi va fortifica capacitățile actorilor din sectorul public și privat, precum și ale organizațiilor societății civile, pentru implementarea eficientă a instrumentelor și standardelor de prevenire a corupției.
Dina Roșca