Administrația raionului Ialoveni a decis ca din sursele alocate în fondul rutier raional pentru anul 2020 la capitotul întreținerea drumurilor locale să fie construite capital accesele spre două localități – Cărbuna și Cigârleni, care până în ziua de astăzi nu au mai avut drumul de intrare asfaltat, informează PROVINCIAL.
Valoarea totală a lucrărilor executate pe aceste două porțiuni de drum din gestiunea Consiliului raional este de aproximativ 6 milioane de lei, pentru o lungime de câte un km pentru fiecare localitate.
La moment finisarea lucrărilor se află pe ultima sută de metri, iar locuitorii acestor două sate pot deja beneficia de realizarea dată.
Scopul investiției este crearea de condiții favorabile de trai pentru cetățenii localităților raionului, dar și sporirea atractivității pentru activități economice.
Doina Munteanu