Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Nord Nord, Filiala Nord a Academiei de Științe a Moldovei, Zona Economică Liberă „Bălți”, Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” și S.A. „Moldagrotehnica”, organizează Conferința Națională „Știința în nordul Republicii Moldova: realizări, probleme, perspective”.
În acest context, evenimentul se va desfăşura la 21 iunie 2019, ora 12:30, în incinta USARB, str. Pușkin, 38, Blocul V, aula 558.
Conferința va constitui un prilej pentru prezentarea, dezbaterea şi diseminarea informaţiilor din domeniile: tehnică, tehnologii inovaționale și transfer tehnologic, științe socio-umane, științe ale educației și arte, economie, drept și dezvoltare regională.
Despre disponibilitatea de a participa la eveniment: tel. (0231) 26294.
Dina Roșca