A fost semnat contractul pentru construcția drumului de acces spre Mănăstirea Chistoleni din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca.
Contractul pentru lucrările de construcţie a drumului de acces spre Mănăstirea Chistoleni din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost semnat în prezenţa directorului ADR Sud, Maria Culeșov, a primarului satului Sadaclia, Vasile Baciu, şi a antreprenorului general – SC „Acit-Trans” SRL, reprezentată de directorul acesteia, Gheorghe Negură.
Valoarea contractului semnat este de 8 milioane 924 170,22 de lei, iar perioada de execuţie a lucrărilor – de șapte luni. Garanţia lucrărilor este pentru o durată de cinci ani.
Totodată, șefa ADR Sud a punctat asupra faptului că, în anul curent, pentru implementarea proiectului dat va fi alocată suma de 6,613,205.43 lei din Fondul Național de Dezvoltare Regională.
Săptămâna aceasta urmează să înceapă lucrările. Drumul de acces spre Mănăstirea Chistoleni, care urmează a fi reparat capital, va avea o lungime de 6 km.
Mănăstirea Chistoleni este unul dintre cele mai vechi lăcașe sfinte din Sudul țării. Situată la 90 km de Chișinău și la circa 6 km de satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, mănăstirea a fost înfiinţată în anul 1932 de Înalt Prea Sfinţitul Gurie (Grosu), Mitropolit al Basarabiei.
În anul 1942 din cauza războiului, mănăstirea a fost transformată în inchisoare pentru deţinuţi militari. După război aici erau aduşi şi deţinutii politici. Din 1950 pe teritoriul mănăstirii, a funcţionat un spital, iar după închiderea acestui spital, încăperile mănăstirii au fost folosite de gospodaria agricolă din localitate.
În această perioadă, mănăstirea a fost distrusă până în temelie, iar din ceea ce a rămas din edificiile ei, au fost construite câteva ferme. În anul 1997 cînd s-a redeschis, aici nu mai rămăsese piatră pe piatră din vechea aşezare monastică. În primăvara anului 1997, mănăstirea a fost reactivată ca mănăstire de maici cu numele „Mănăstirea Chistoleni”.
Dina Roșca