A fost dat startul primelor 5 proiecte de infrastructură în localitățile Caracui, Hîncești – Primar Anatolie Dubceac, Gălești, Strășeni – Primar Nicolae Budu, Haragîș, Cantemir – Primar Iurie Bălănuță, Lipoveni, Cimișlia – Primar Gheorghe Bordeianu și Săiți, Căușeni – Primar Valeriu Musteață. Partener în realizarea acestor proiecte este Primăria sectorului 5 al municipiului București.
Pentru inițierea acțiunilor preparatorii implementării proiectelor, astăzi a fost organizată o vizită de documentare la Primăria sectorului 5 al municipiului București.
Din componența delegației Partidului Social Democrat European fac parte Primarii localităților selectate, Vicepreședintele PSDE, Vadim Brînzaniuc, Secretarul general al PSDE, Cazacu Iurie și Ciocan Iurie – Președinte PSD Republica Moldova.
“Prin realizarea acestor proiecte, ne propunem să contribuim la creșterea bunăstării și calității vieții oamenilor în localitățile Republicii Moldova,” menționează PSDE.