La data de 20 iunie 2022, a avut loc vizita de documentare comună în Republica Moldova, în cadrul proiectului ,,Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, organizată de către Echipele de Implementare de la Consiliul Raional Soroca, Republica Moldova (Lider de proiect) și Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, România (Partener 2).
Planul de Promovare și Vizibilitate a proiectului prevede ca cele două Echipe de Implementare să elaboreze și să realizeze în comun o serie de materiale transfrontaliere de promovare și vizibilitate (broșuri, ghiduri și albume transfrontaliere, machete în miniatură cu Cetatea Soroca, magneți și brelocuri cu imprimarea Cetății Soroca (Republica Moldova) și statuiei ecvestre a Domnitorului Stefan cel Mare de la Podul Înalt, satul Băcăoani România), dar și a unor hărți și DVD-uri cu obiectivele cultural-istorice de pe traseul turistic transfrontalier ștefănian, Vaslui (România) – Soroca (Republica Moldova).
“Vizita comună de documentare a urmărit, pe de o parte, stabilirea definitivă a traseului turistic transfrontalier ștefănian din Republica Moldova, iar – pe de altă parte – evidențierea și punerea în valoare a celor mai reprezentative obiective cultural-istorice de pe acest traseu turistic, prin înregistrarea, fotografierea, filmarea și documentarea lor la fața locului”, spun autoritățile.
Astfel, au fost culese date esențiale pentru următoarele obiective cultural-istorice fotografiate și filmate: Mănăstirea Vărzărești (Bursuc) – Mănăstirea Hâncu – Mănăstirea Condrița – Mănăstirea Căpriana (inclusiv Muzeul religios) – Mănăstirea Condrița – Monumentul lui Ștefan cel Mare din Chișinău – Beciurile (cramele) Cricova – Mănăstirea rupestră Butuceni – Cetatea Orheiul Vechi – Biserica din lemn „Sf. Nicolae” Soloneț – Peștera lui Bechir – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Vasilcău – Muzeul de istorie și Etnografie Soroca și Cetatea Soroca.
“Activitatea organizată în comun va contribui la realizarea obiectivului specific al proiectului, consolidarea relațiilor dintre România și Republica Moldova și dezvoltarea în continuare a îndelungatei colaborări transfrontaliere unde legăturile istorice și moștenirea vor fi promovate ca o bază solidă pentru un parteneriat durabil”, spune Consiliul raional Soroca.