În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– nouă persoane nu au respectat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– trei cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 12 încălcări privind regulile de folosire a vinietelor și exploatare a vehiculelor;
– opt conducători auto au încălcat regulile de transport de pasageri și mărfuri;
– trei persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Un cetățean moldovean a primit refuz de intrare în Federația Rusă, iar alți 31 de conaționali au fost deportați din Uniunea Europeană.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constituit 58 906 traversări persoane, dintre care 31 232 înregistrate pe sensul de ieșire din R. Moldova. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 12 713 traversări, fiind semnalat un număr mai are de autovehicule înmatriculate în străinătate – 6 446 traversări.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată aplicația „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Elena Ivanov