Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor prezintă situația epizootică din Republica Moldova în perioada 18 – 25 august 2023. Astfel, pe teritoriul Republicii Moldova în perioada menționată, a fost înregistrat un focar de pestă porcină africană la porci domestici în extravilanul localității Vadul lui Isac, raionul Cahul.
Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Cahul a aprobat planul de măsuri complexe de combatere a bolii, fiind în desfășurare acțiunile de eradicare a focarului, cu implicarea tuturor structurilor raionale și specialiștilor de la nivelul central al ANSA.
În jurul focarului au fost stabilite zonele de restricții (zona de protecție 3 km și zona de supraveghere 10 km), fiind restricționată mișcarea porcilor din fermele comerciale din aceste zone, precum și mișcarea porcilor din exploatații non profesionale din întreg arealul raionului afectat, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia.
Mai multe detalii despre focarele active de boli oficial notificabile accesați aici.