În contextul inițiativei consilierilor locali ai orașului Ialoveni cu privire la atribuirea numelui parcului din sectorul Huțuleuca, Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu a venit cu o adresare.
„Stimați consilieri locali, dragi colegi, dragi ialoveneni, voluntari și susținători fideli pe tot parcursul activității,
Desigur mă simt măgulit și deopotrivă deosebit de onorat de inițiativa respectivă, dar vă rog să acceptați propunerea mea personală de a promova o denumire, care să reflecte adevăratul spirit al locuitorilor orașului nostru, să reflecte buna colaborare și sprijinul reciproc între toți locuitorii orașului și partenerii noștri de dezvoltare, să reflecte eforturile comune care le depun ialovenenii atunci când lucrează pentru o cauză comună.
Propunerea pe care vă rog să o acceptați și să o promovăm unanim, toți ialovenenii, este denumirea – PARCUL PRIETENIEI!
Prietenia adevărată este o veritabilă bogăție, o calitate care aduce pace și seamănă înțelegere în jur. În acest PARC vrem să se întâlnească prietenii, toate generațiile; în acest Parc vrem să se înfiripeze noi prietenii și să transmitem peste ani valoarea și importanța relațiilor de prietenie, bazată pe bunăvoință reciprocă, buna-credință și altruism.
Se știe din toate timpurile, că nimeni nu poate trăi fără Prieteni, chiar dacă ar stăpâni toate bunurile lumii. Anume Prietenia îndoiește bucuriile și înjumătățește necazurile, iar Adevărata Prietenie rezistă și timpului, și distanței și tăcerii.
Acest Parc a fost posibil de edificat doar grație prietenilor, partenerilor de dezvoltare, voluntarilor și a administrației locale. Respectiv, voi fi onorat să susțineți propunerea înaintată personal și să ajungem la un consens: PARCUL PRIETENIEI! SĂ FIE MULTĂ PRIETENIE ÎN ORAȘUL IALOVENI!”.