La Străşeni a fost organizat un seminar cu pepinieriştii viticoli, la care au participat reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului și Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.
În cadrul seminarului s-a discutat despre modificările efectuate (prin Hotărîrea Guvernului nr.1222 din 12.12.2018) în Reglementarea tehnică „Producerea, certificarea, controlul şi comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol”.
Un interes deosebit au manifestat pepinieriştii faţă de modificările menite să asigure trecerea integrală la producerea materialului săditor viticol cu valoare biologică înaltă, liber de agenţi patogeni cu caracter restrictiv pentru viţa de vie. Specialiștii au accentuat că acţiunile din acest domeniu vor fi direcționate spre sporirea calităţii şi sănătăţii materialului săditor prin diminuarea răspîndirii categoriei respective de boli periculoase, şi în primul rînd a celor fitoplasmolice – „îngălbinirea aurie” şi „lemnul negru”.
În acest scop urmează a fi întreprinse un complex de măsuri, printre care: efectuarea unui control fitosanitar mai riguros în plantaţiile mamă, aplicarea obligatorie a tratamentelor chimice contra bolilor fitoplasmolice, testarea materialului de înmulţire şi săditor la prezenţa acestor agenţi patogeni şi implementarea, cu titlu obligatoriu, a termoterapiei la producerea şi importul viţelor altoite. Participanţii la seminar au dat asigurări că vor întreprinde acţiunile de rigoare pentru a spori calitatea şi sănătatea materialului săditor.
Totodată, s-a menţionat că pentru atingerea obiectivului preconizat urmează a fi conjugate eforturile tuturor părților interesate – pepinieriştilor viticoli, institutului de cercetări ştiinţifice din domeniu, organelor de supraveghere şi autorităţii de reglementare.
Dina Roșca