Marian Lupu, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a participat la conferința internațională dedicată independenței instituțiilor supreme de audit (ISA), informează PROVINCIAL.
Evenimentul, organizat de Oficiul Suprem de Audit al Poloniei, vice-președinte al Organizației Europene a Instituțiilor Supreme de Audit EUROSAI, a întrunit conducătorii și reprezentanții ISA din Turcia, Norvegia, Bulgaria, Ungaria, Malta, Moldova, România, Ucraina, Macedonia, Cehia, Danemarca, Slovacia etc.
În contextul evenimentului, participanții au pus în discuție contextul național axat pe asigurarea independenței ISA, precum și provocările cu care se confruntă instituțiile supreme de audit.
Marian Lupu a informat participanții despre cadrul constituțional și legal de activitate al instituției supreme de audit din Republica Moldova, în special, cel axat pe asigurarea independenței. În context, Președintele CCRM a vorbit despre angajamentele adiționale, asumate de Republica Moldova, prin articolele 47 și 49 ale Acordului de Asociere RM-UE, care se referă la auditul public extern și conformitatea la standardele internaționale ale Organizației Internaționale a Instituțiilor Supreme de Audit INTOSAI.
În context, Președintele CCRM a informat despre evaluarea peer review, care a fost inițiată de Curtea de Conturi, unul din aspectele importante, abordate de evaluatorii externi, fiind independența instituției. Constatările și recomandările evaluatorilor vor servi drept reper pentru a elabora și implementa acțiuni pentru a fortifica independența Curții de Conturi.
Transparența activității și conlucrarea activă cu părțile interesate sunt elemente importante în asigurarea independenței ISA. La acest capitol, Președintele CCRM a împărtășit bunele practici de conlucrare cu Comisia de profil a Parlamentului, care este un partener activ în promovarea inițiativelor comune menite să îmbunătățească nivelul de responsabilitate în sectorul public.
În cadrul conferinței, toți participanții au împărtășit practicile naționale existente axate pe asigurarea independenței, pentru a identifica și utiliza exemple de bune practici în implementarea unor acțiuni comune și solidarizarea instituțiilor supreme de audit în eforturile de asigurare și consolidare a independenței.
În context, reprezentanții Inițiativei de Dezvoltare a INTOSAI (IDI) au vorbit despre mecanismului „SAI Independence Rapid Advocacy Mechanism” (SIRAM), care are menirea de a ajuta instituțiile supreme de audit care se confruntă cu provocări legate de menținerea și asigurarea independenței.
În final, participanții au convenit să implementeze acțiuni comune și să identifice și implementeze mecanisme eficiente de promovare și consolidare a independenței instituțiilor supreme de audit la nivel național și internațional.
Cristina Pendea