ADR Centru a găzduit la 14 decembrie curent, o ședință cu participarea reprezentanților Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale(MIDR), KfW, Consiliul raional Strășeni, Consiliul raional Călărași, Primăriei Strășeni, Primariei Călărasi, Primăriei Sireți, Primăria Seliștea Noua/Tuzara, Primăriei Bucovăț, Apă Canal Strășeni, Apă Canal Călărași, S.A. “Apa Canal Chisinău” , Echipei de experți – CES, Sachsen Waser.
Întrunirea s-a desfășurat în cadrul proiectului ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” Măsuri complementare – faza 1, și a avut drept scop lansarea unei noi componente a proiectuluice vizează servicii de consultanță și suport pentru operatorii de apă din zona proiectului.
În cadrul întrunirii, Ana Mardare, secretar de stat, MIDR, a comunicat celor prezenți: „ Am deosebita plăcere să fiu astăzi aici, unde discutăm o etapă importantă în realizarea proiectului ce va îmbunătăți accesul la apă în Moldova Centrală. Vreau să reiterez importanța acestui proiect pentru Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale orientat spre asigurarea infrastructurii și a serviciilor de asigurare cu apă și sanitație. Importanța proiectelor date mai ales ține de faptul că este necesar ca să consolidăm cooperarea la fiecare etapă de realizare, și aici mizăm foarte mult pe implicarea și suportul reprezentanților regionali. Totodată, apreciem spijinul partenerilor noștri de dezvoltare, inclusiv suportul financiar, care face posibilă implementarea unor intervenții atît de complexe. Reiterez din numele MIDR, că vom menține același curs în prioritizarea acestui domeniului, în toate documentele de politici. Guvernul a prioritizat acest domeniu de intervenție, inclusiv la nive de eficientizare de alocări a finanțelor publice pentru suportul proiectelor date. Mai mult decît atît, intenționăm pentru anul viitor să relansăm aplelurile orientate spre sprijinirea proiectelor de asigurare cu apă și sanitație, pentru că se dorește extinterea serviciului și către localitățile mai mici. Implemntarea proiectelor în domeniul dat nu ține doar de investiția în infrastructură, și aici trebuie să punctăm importanța suportului în componenta suplimentară a investiției date, orientate către capacitarea prestatorilor de servicii și remedierea carențelor care țin de reglementarea tarifelor, inclusiv la nivel național. Astfel, suntem siguri că în urma conjugării eforturilor întru realizarea celor propuse vom îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor din Moldova Centrală.”
Michael Pucher, inginer și reprezentant al Băncii Germane KFW, a menționat că: “Proiectul pe care-l implementăm în comun este de o amploare foarte mare, și fiecare dintre părți depune eforturi considerabile pentru ca acesta să fie realizat cu succes. Implementarea unor astfel de proiecte presupune și anumite riscuri, dar prin dialog continuu vom face astfel încît investițiile planificate să îmbunătățească cu adevărat accesul populației la apă de calitate.”
Pavel Trofin, director ADR Centru, a mulțumit tuturor pentru implicare și a comunicat importanța intervențiilor pe acest segment pentru Regiunea Centru. ” Suntem recunoscători atît reprezentanților ministerului de resort, actorilor regionali, cît și finanțatorilor, pentru buna conlucrare și interesul sporit în realizarea activităților preconizate în cadrul acestui proiect de importanță majoră pentru noi. Suntem siguri că împreună vom reuși să aducem apa de calitate în casa oamenilor și să capacităm prestatorii de servicii conform standardelor de calitate. Aceste proiecte ne ambiționează să depunem toate eforturile pentru ca în comun să ne bucurăm de un proiect de succes atît de așteptat de locuitorii Regiunii Centru.”
Amintim că, construcția unei conducte de apă Chișinău-Strășeni-Călărași, prevede investiții în rețeaua de apă municipală, precum și servicii de consultanță aferente. Scopul Proiectului este de a îmbunătăți rețeaua de aprovizionare cu apă în ceea ce privește calitatea apei și perioada de aprovizionare pentru populația raioanelor Strășeni și Călărași. Urmărirea acestui scop contribuie la obiectivul comun al programului de cooperare Germană, astfel încât instituțiile publice care acționează în conformitate cu principiile bunei guvernări să asigure un acces îmbunătățit la serviciile publice locale în sectoarele prioritare pentru populație. Proiectul cuprinde un program extins care vizează câteva faze de implementare.
Contractul de consultanță privind măsurile complementare – faza 1, a fost semnat între ADR Centru și compania germană CES la data de 17 noiembrie 2021. Valoarea contractului constituie 1 500 000 euro. Măsurile prevăzute în cadrul acestui contract au scop consolidarea capacităților de management și gestionarea eficientă a serviciului de aprovizionare cu apă de către operatorii din Strășeni și Călărași. In acest sens urmează crearea socităților pe acțiuni ce vor deveni operatori regionali. Deasemenea experții se vor implica în soluțiobarea aspecte legale privind semnarea tuturor contractelor necesa: de achiziție a apei și delegare a gestiunii serviciului pentru toate tipurile de infrastructură construită cu suportul Guvernului German.
sursa: adrcentru.md