În calitate de ex-ministru al Apărării, deseori sunt întrebat ce cred despre nivelul de securitate şi capacităţile de apărare ale Republicii Moldova, mai ales de când a început războiul din Ucraina. Înţeleg preocuparea respectivă, pentru că e una când un război are loc undeva departe şi cu totul alta e când acest lucru se întâmplă chiar la hotarele ţării noastre. În context, am decis să fac publice unele gânduri pe care le am la tema dată.
Atunci când vorbim de securitate şi apărare, trebuie să avem în vedere trei momente extrem de importante. În primul rând, faptul că Republica Moldova este un stat de dimensiuni mici; în al doilea rând – că numărul populaţiei este în continuă scădere; în al treilea rând – că facem parte din bazinul Mării Negre, o regiune în care tot timpul s-au dus războaie. Toate acestea ne duc la concluzia unică posibilă – Republica Moldova are nevoie de un instrument eficient, în stare să asigure securitatea şi să apere ţara. Şi acest instrument poate fi oferit doar de regândirea sau, mai bine-zis, de o nouă abordare a principiului de neutralitate permanentă a ţării noastre.
Unii spun că principiul acesta constituţional e depăşit deja, deoarece, chiar dacă a fost proclamat şi e introdus în Legea Supremă, în realitate nu funcţionează. Dar, faptul că respectivul principiu nu este funcţional, nu înseamnă că neutralitatea nu poate fi acel instrument care să ne garanteze securitatea şi apărarea. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă principiul de neutralitate, voi face trimitere la însăşi esenţa noţiunii respective. În primul rând, trebuie de menţionat că o ţară neutră nu se aliază în război cu niciuna dintre părţile combatante, astfel evitând să fie atacată de una dintre ele. În al doilea rând, însăşi politica de neutralitate se bazează pe neutralism în cazul unui conflict armat care ar putea implica partea în cauză. Apropo, drepturile şi obligațiile unei ţări neutre sunt prevăzute în Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907. De asemenea, când vorbim de neutralitate este foarte important să facem o distincţie clară între două noţiuni: neutralitatea în conflict şi nealinierea la aranjamente militare cu scopul de a preveni eventuale implicări ulterioare în războaie. Încă un moment important – când vorbim de neutralitate trebuie să avem în vedere şi conceptul nonbeligeranţei, care este mult mai avansat decât conceptul de „neutralitate în război”. Cu alte cuvinte, înainte de a invoca neutralitatea în discuţiile publice, ar fi bine să se intre în esenţa acestui principiu şi să fie examinat din mai multe puncte de vedere. În societatea noastră, din păcate, astfel de discuţii profunde nu au loc, iar cei care-şi dau cu părerea la temă tratează lucrurile cu multă superficialitate.
Mie personal îmi plac câteva exemple de neutralitate şi consider că ele ar trebui examinate cu mare atenţie. În primul rând, exemplul Austriei – conceptul neutralităţii a stat la baza formării statului austriac modern în 1955. În al doilea rând, consider relevant pentru noi şi exemplul Turkmenistanului, un stat ex-sovietic. Chiar dacă are un PIB mai mare decât al Moldovei şi şi-ar putea permite întreţinerea unei armate mai puternice, Turkmenistan şi-a proclamat neutralitatea şi a obţinut chiar recunoaşterea acesteia de către Naţiunile Unite. În al treilea rând, cred că merită atenţie şi exemplul statului Costa Rica, care e neutru din 1949 şi în genere a abolit forţele sale militare. Da, în lumina evenimentelor din ultimii ani, ţări ca Finlanda şi Suedia au renunţat la neutralitate, dar, în acelaşi timp – ţări ca Elveţia pledează în continuare pentru păstrarea acestui statut.
Reiterând cele spuse, sunt convins ca neutralitatea permanentă, stipulată în Constituția Republicii Moldova, este actuală și corespunde realizării interesului național de asigurare a independenţei, suveranității, integrității teritoriale și dezvoltării democratice. Dar, până acum Republica Moldova nu are un statut de neutralitate real și funcțional. Voi menționa că statutul de neutralitate a fost adoptat fără negocieri ori consultări internaționale, în condiții de aflare a trupelor ruse, cu o misiune militară de pacificare, ceea ce este un nonsens politico-juridic și o sfidare a dreptului internațional.
Austria, pe care am menționat-o mai sus, a procedat cu totul altfel – ea și-a negociat neutralitatea, respectându-și interesul său național și dreptul internațional. Mai întâi a obținut susținerea internațională a statutului de neutralitate pe 15 mai 1955 de către SUA, URSS, Marea Britanie, Franța. Iar legea constituțională despre neutralitate a fost votată de parlament doar a doua zi după retragerea tuturor forțelor străine de ocupație, pe 26 octombrie 1955. Totodată, recunoașterea statutului de neutralitate al Austriei a avut loc de către țările ocupante printr-o notă comună a acestora.
Republica Moldova nu a avut nici susținerea statutului de neutralitate înainte de adoptare, nici garanția asigurării acestuia după. Încercarea țării noastre post-factum, după adoptarea Constituției, de a soluționa acest subiect direct cu Federația Rusă a eșuat. Acordul semnat în 1994 între Republica Moldova și Federația Rusă prevedea retragerea trupelor ruse din Republica Moldova într-o perioadă de trei ani. Acest acord a fost ratificat de Parlamentul Republicii Moldova, dar nu și de Duma de Stat a Federației Ruse.
De asemenea, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova a fost susținută de mai multe rezoluții internaționale și declarații din partea unor organizații și forumuri internaționale. Voi remarca Declarația Summitului OSCE de la Istanbul (1999), care prevedea retragerea până în 2002. De asemenea, au fost mai multe rezoluții ale Adunării Generale ONU (72/282 din 2018 și 74/17 din 2019) privind retragerea completă și necondiționată a trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Au fost și declarații pentru susținerea retragerii necondiționate adoptate de Consiliul European și Parlamentul European. Aceste rezoluții și declarații reflectă un sprijin larg din partea comunității internaționale pentru retragerea trupelor ruse și soluționarea conflictului transnistrean în conformitate cu principiile dreptului internațional și respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Dar, ele rămân până astăzi ignorate și neexecutate.
Deci, în viziunea mea, trebuie altă abordare. Republica Moldova în toți acești ani a așteptat ca alții să-i hotărască soarta și să-i dea soluții, limitându-se la declarații de la tribună sau rezoluții ale actorilor internaționali.
În aceste condiții pentru Republica Moldova este timpul să învețe lecțiile și să-și ia soarta în mâinile sale, să iasă din captivitatea în care s-a pus singură și să treacă în ofensivă politico-diplomatică pentru a-și apăra interesele naționale. În acest context, Republica Moldova își reafirmă voința politică de a fi stat neutru, dar cere în egală măsură ca statutul său de neutralitate să fie susținut, respectat și garantat.
Astfel, Republica Moldova își rezervă dreptul de a stabili prin lege aspectele de punere în aplicare a neutralității stipulate în Constituție. Legea va descrie situația creată și va stipula că efectele definitive ale neutralității se aplică a doua zi când trupele ruse se retrag de pe teritoriul său. Legea va prevedea, ca o condiție a neutralității, și schimbarea misiunii de pacificare în una civilă cu mandat internațional. Totodată, legea va menționa că, dacă trupele ruse nu se retrag, în termen de 3 ani de la adoptarea legii (termen care este stipulat în Acordul bilateral (1994) și Decizia OSCE de la Istanbul (1999), Republica Moldova își rezervă dreptul de a examina alte opțiuni politice de asigurare a securității, inclusiv aderare la alianțe militare.
Însă, o soluţie mult mai eficientă pentru asigurarea securităţii şi apărarea ţării este neutralitatea, numai că a venit timpul să schimbăm abordarea faţă de acest principiu şi să urmăm un şir de acţiuni logice în continuare.
Primul pas care se impune în acest sens este condamnarea războiului. Trebuie să pornim de la constatarea că războiul a ajuns la frontierele noastre şi se impun abordări la nivel internaţional pentru a ne securiza.
Al doilea pas ar fi organizarea unei mari conferinţe internaţionale, în cadrul căreia s-ar pune în discuţie situaţia Republicii Moldova şi s-ar accentua statutul nostru de neutralitate, urmând ca participanţii să se expună expres asupra rolului acestuia în cazul diferitor scenarii ce pot avea loc în regiunea noastră. La conferință Republica Moldova va prezenta, de asemenea, proiectul de lege privind aspectele de punere în aplicare a statutului de neutralitate și va solicita susținere și garanție internațională.
Al treilea pas ar fi aprofundarea statutului nostru de neutralitate pe cale diplomatică. Moldova trebuie să obţină recunoaşterea neutralităţii sale, dacă nu la nivelul Naţiunilor Unite, atunci, cel puţin, la nivelul Consiliului de Securitate al ONU.
Dacă aceste trei acţiuni ar fi făcute, cu siguranţă nivelul securităţii noastre ar spori. Şi aceasta, apropo, nici pe departe nu ar fi toate beneficiile pe care ni le poate oferi neutralitatea.
Deci, atunci când vorbim despre neutralitate, îndemnul meu este să privim lucrurile mult mai profund şi din mai multe puncte de vedere. Pentru că neutralitatea nici pe departe nu este un concept epuizat, cum consideră unii. Din contra, ne poate oferi o mulţime de soluţii bune pentru asigurarea securităţii şi a unui nivel adecvat de apărare.
P.S. De regulă, exponenții bomondului politic din Republica Moldova, în cazul când vin public cu careva strategii sau doctrine de dezvoltare durabila, pretind să le monopolizeze. În cazul în care cineva va dori să preia în ansamblu sau parţial conceptul de neutralitate expus de mine supra în acest editorial, chiar nu mă voi supăra, ba mai mult, vă îndemn să o faceţi, căci tot ce e bine pentru ţara mea, e bine şi important pentru mine.
Valeriu Pleșca, lider politic, investitor, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 1998 – 2004, ministru al Apărării în perioada 2004 – 2007
