Conducerea Poliției de Frontieră și a Serviciului Vamal s-a reunit ieri, 1 decembrie, în ședință de consultare bilaterală pe domeniile de securitate la trecerea frontierei de stat, transmite PROVINCIAL.
Principalele subiecte de discuții le-au constituit intensificarea eforturilor de combatere a contrabandei, extinderea colaborării în cadrul operațiunilor comune, consolidarea procesului de comunicare interinstituțională ș.a.
Fiind două autorități cu atribuții la frontieră, părțile au abordat o serie de aspecte ale parteneriatului de colaborare în scopul îmbunătățirii mecanismelor de interacțiune, în special în cadrul punctului de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău.
De asemenea, a fost reafirmată necesitatea dezvoltării constante a dialogului bilateral în gestionarea corectă și eficientă a frontierei de stat, în vederea asigurării intereselor de securitate națională, inclusiv în circumstanțele create de pandemia Covid-19.
Un alt subiect discutat de conducătorii celor două instituții a vizat măsurile comune privind fluidizarea traficului de mărfuri și călători, în special în contextul apropierii sărbătorilor de iarnă, perioadă în care, de obicei, se atestă trafic sporit la frontieră.
La finalul întrevederii, părțile au convenit asupra organizării sistematice a ședințelor între Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal, în cadrul cărora vor fi identificate și soluționate punctele slabe în activitățile comune.