
Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, a efectuat o vizită de lucru în raionul Soroca. Secretarul de stat a discutat cu interlocutorii de acolo despre progresele realizate în domeniul reformării justiției, provocările cu care se confruntă Guvernul în acest sens și identificarea potențialelor soluții.
Pe agenda vizitei a fost o întâlnire cu avocați, notari și executori judecătorești din raion. Eduard Serbenco a prezentat principalele reforme promovate de Ministerul Justiției în ultimii ani, printre care evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor, îmbunătățirile aduse legislației din domeniul de competență al Ministerului, eficientizarea activității profesiilor juridice, precum și proiectele aflate în derulare. Totodată, secretarul de stat s-a referit și la implicarea Ministerului Justiției în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Reprezentanții profesiilor menționate i-au împărtășit din problemele întâmpinate în prestarea activităților desfășurate, cum ar fi costurile pentru servicii și utilități, funcționarea instituției moștenirii, regimul și oportunitatea perceperii taxei de timbru de la anumiți reclamanți, utilizarea și recunoașterea semnăturii electronice pe documentele întocmite, serviciile de asistență juridică garantată de stat.
Secretarul de stat s-a întâlnit și cu reprezentanții mai multor Servicii publice desconcentrate din raion, în cadrul unei ședințe organizate de șeful Oficiului teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, Veaceslav Burlacu, în localitatea Schineni. Eduard Serbenco a prezentat prioritățile Ministerului Justiției pentru perioada următoare, subliniind importanța colaborării dintre autoritățile publice centrale și comunitățile locale. La rândul său, primarul localității Schineni, Silvia Leșan, a evidențiat progresele realizate în comună datorită finanțărilor europene și sprijinului guvernamental.
Ministerul Justiției va analiza cele discutate la întâlnirile avute, urmând să vină cu măsuri adaptate necesităților identificate.