Peste 1 600 de elevi și 400 de profesori din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană, dar și ceilalţi profesori şi elevi din școlile de pe malul drept, care se află în Zona de Securitate, în care activează şi studiază profesori, şi respectiv elevi din stânga Nistrului, și-au început astăzi anul de studii 2020-2021, informează PROVINCIAL.
Reamintim că aceste opt instituţii de învăţămînt cu predare în limba română din regiunea transnistreană se află în gestiunea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi urmează programul de studii similar instituţiilor de pe malul drept al Nistrului.
Astăzi, Biroul Politici de Reintegrare a monitorizat procesul de traversare a liniei administrative către instituţiile de învăţămînt, proces asistat şi de reprezentanții Misiunii OSCE în Moldova. De asemenea, înainte de întâi septembrie, Biroul a facilitat transferul de manuale, materiale și produse de igienă, alte solicitări de asistenţă tehnică.
Pînă la începerea anului şcolar, Biroul în comun cu MECC a informat şi a comunicat pe bază permanentă cu directorii de şcoală, iar Ministerul de profil le-a oferit instruiri pedagogilor privind respectarea condițiilor epidemiologice, fiind în contact cu administrațiile instituțiilor de învățământ.
Copiii și profesorii care au traversat linia administrativă au avut asupra sa carnetele de elev, legitimaţii de serviciu, confirmări ale instituţiilor de învăţămînt.
În condiţiile provocărilor pandemiei, studiile au fost reluate în baza modelelor alese de către fiecare instituție de învățământ, conform celor propuse de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în vederea respectării normelor sanitar-epidemiologice.
Reprezentantul politic de la Chișinău și Biroul Politici de Reintegrare monitorizează în continuare procesul, pentru a asigura respectarea drepturilor cetățenilor Republicii Moldova la libera circulație, accesul la educaţie şi excluderea domeniului educaţiei din contextul politic, etc.
Doina Munteanu