Ai în localitatea ta inițiative de succes cu care te mândrești? Atunci scoate-te din anonimat ca să le cunoască toată țara și să fie premiate. Pentru asta, IDIS „Viitorul”, împreună cu Consiliul Europei te invită să participi la ediția 2017 – 2018 a Programului celor mai bune practici în administrația publică locală din Moldova.
Scopul acestei program este acela de a identifica și disemina inițiative inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.
Secțiunile competiției celor mai bune practici pentru ediția curentă sunt:
- Transparența face diferența!
- Implicare locală pentru revitalizare urbană
- Patrimoniu cultural și tradiții autentice acasă
- Comunități inteligente prin servicii publice eficiente
Competiția presupune parcurgerea a trei etape, respectiv: înscrierea, evaluarea proiectelor depuse, desemnarea și premierea câștigătorilor.
Pentru a participa, practica locală trebuie să fie implementată în perioada iunie 2017 – decembrie 2018. Cele mai bune practici vor fi evaluate în baza GRILEI DE CRITERII
DATA LIMITĂ de înscriere la Programul Bunelor Practici din Republica Moldova este 1 IUNIE 2019. Astfel, autoritățile administrației publice locale vor transmite FORMULARUL DE PARTICIPARE completat la următoarele adrese:
Chişinău, MD-2005, Str. Iacob Hâncu 10/1, IDIS „Viitorul”, pentru „Programul Bunelor Practici” sau
programul.bunelepractici@gmail.com cu mențiunea „Programul Bunelor Practici”
Autorităţile publice locale pot înscrie în competiție maxim patru (4) cazuri de bună practică implementate, dar nu mai mult de două (2) aplicații în cadrul aceleiași secțiuni tematice. Astfel, pentru fiecare practică trebuie completate şi expediate formulare de participare separate. Sunt acceptate și bune practici aflate în implementare care au obținut rezultate până în momentul înscrierii în competiție.
Nu pot participa în competiția națională proiectele de bună practică care au fost premiate la edițiile anterioare ale programului sau idei de proiecte care nu au fost încă implementate. Sunt acceptate și bune practici aflate în implementare care au obținut rezultate până în momentul înscrierii în competiție.
Cele mai bune practici vor fi premiate în cadrul unei Ceremoniei Naționale și vor fi diseminate printr-o Antologie de bune practici și documentarul „Împreună pentru performanțe în guvernarea locală”.
Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova este implementat de către IDIS „Viitorul”, cu suportul financiar al Consiliului Europei. Programul are scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.
Dina Roșca