Cel mai potrivit moment pentru împăduriri a venit. Iar cea mai inspirată ocazie va fi sâmbătă – 14 noiembrie, la Budești, exact cu o zi înainte de alegeri – comunică Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, informează PROVINCIAL.
Se adună multă lume pentru că este o atmosferă frumoasă, cu plantări, muzică, o „masă mare”, un loc mai deosebit pentru o întâlnire cu prietenii, o ocazie de educație ecologică pentru copii și activitate de familie, un team building neobișnuit.
„Organizatorii ne oferă copacii, instrumentele de muncă, ne instruiesc unde și cum să plantăm. De asemenea, ne oferă și transport. Până la ora 9:15 ne va aștepta un microbuz cu 20 locuri în stația de plecare a microbuzului 159, lângă intersecția străzilor Meșterul Manole și Vadul lui Vodă din sectorul Ciocana, Chișinău”, mai spune Asociația.
Împădurirea va avea loc în localitatea Budești, mun. Chișinău, în preajma unui afluent al râului Bălțata.
Doina Secrieru