Consiliul Național Politic al Partidului Puterea Oamenilor l-a desemnat pe Ruslan Codreanu în calitate de candidat pentru funcția de primar general la alegerile generale locale din 5 noiembrie 2023, informează PROVINCIAL.
Tot în cadrul ședinței de ieri a fost aprobată și lista de consilieri municipali pentru orașul Chișinău și au fost desemnați candidații pentru primăriile din suburbii.
„Azi ne-am adunat pentru a arăta că putem crea dintr-un oraș furat și risipit, un oraș al tuturor oamenilor, de la mic la mare. Un oraș verde, cu drumuri bune, proiecte mari de infrastructură, grădinițe pentru copii și adăposturi pentru câinii fără stăpân.
Scopul nostru este dezvoltarea Chișinăului și avem cel mai bun candidat, pentru a începe să dezvoltăm, cu cea mai bună experiență și expertiză în administrarea orașului”, se spune într-un comunicat al partidului.