La 18 decembrie 2022, Poliția Națională a Republicii Moldova împlinește 32 de ani de la crearea sa. Cu acest prilej, astăzi, 16 decembrie președintele raionului Rîșcani Vasile Secrieru, însoţit de funcționarii din cadrul Consiliului raional, angajații Inspectoratului de poliție Rîșcani, oaspeţii de onoare, şi reprezentanții serviciilor desconcentrate raionale, au depus florile recunoştinţei la monumentul ostașilor căzuţi în evenimentele din Transnistria, Afganistan şi Cernobîl.
Manifestarea a început cu un minut de reculegere pentru poliţiştii căzuţi la datorie, astfel fiind dat onorul celor plecați.
În cuvântul de salut Vasile Secrieru, Președinte al raionului a menţionat că în cei 32 ani de activitate Poliţia Naţională a apărat independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova și că organele de poliţie au dovedit, că sunt un pilon de bază a statalităţii Republicii Moldova.
,,Colaboratorii poliției reprezintă Statul, Legea, Dreptatea, iar de fiecare polițist depinde securitatea fiecărui cetățean. Poliția redă încredere societății prin atitudine responsabilă, prin muncă competentă și profesionistă, prin reacție promptă la problemele tuturor. Este important să acționați decisiv în interesul țării, să aplicați legea în interesul adevărului” a declarant președintele raionului domnul Vasile Secrieru, menționând cu diploma pentru activitatea prodigioasă, profesionalism, performanțe deosebite obținute pe parcursul anului curent în menținerea și asigurarea ordinii publice, în combaterea criminalității în teritoriul administrativ deservit, colaboratorii Inspectoratului de Poliție Rîșcani.
Boris Agachi, șef al Inspectoratului Poliției raionale Rîșcani a expus faptul că aceasta este ziua când atenția noastră se îndreaptă către colegii din Poliție, reafirmându-ne respectul și aprecierea pentru această profesie.”Este nevoie de profesionalism şi responsabilitate pentru a oferi oamenilor linişte şi siguranţă. ”
Grigore Goncearuc, consilier raional, președinte al asociației veteranilor de război din raion a menționat că ,,exprim profundă recunoștință veteranilor din cadrul Poliției Naționale și le mulțumesc pentru munca depusă în vederea prevenirii și combaterii infracționalității, dar și pentru contribuția valoroasă la educația și dezvoltarea tinerilor colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne.”