Mai mult de 100 de puncte de informare au fost deschise, miercuri, în toată țara de către Partidul „ȘOR”. Cetățenii pot găsi în acestea detalii despre programul de scoatere din criză a țării, prezentat de Ilan Șor la începutul acestei luni. De asemenea, la punctele de informare oamenii pot semna în sprijinul programului investițional de 10 miliarde de euro.
Cetățenii care vor vizita punctele de informare vor afla ce prevede programul anunțat de Ilan Șor, inclusiv detalii despre cât vor plăti, efectiv, pentru gaz și electricitate, dacă acesta va fi realizat. Activiștii Partidului „ȘOR” le vor oferi și informații despre compensațiile și indemnizațiile ce urmează a fi stabilite imediat după ce va fi lansat programul investițional. Punctele de informare for funcționa până duminică, 18 decembrie.
Programul investițional de 10 miliarde de euro, anunțat de Ilan Șor, prevede investiții directe de cinci miliarde de euro și un credit pentru o perioadă de 20 de ani, cu o dobândă anuală de doar unu la sută. Banii vor fi oferiți pentru dublarea salariilor medicilor și pedagogilor, majorarea de două ori a pensiei minime, alocarea unei indemnizații unice de 10 mii de lei pentru toate gospodăriile și compensarea integrală a diferenței dintre vechile tarife pentru gaz, energie termică și electricitate și cele noi.
De asemenea, programul prevede investiții masive în medicină, ceea ce va permite deschiderea farmaciilor în toate satele, modernizarea echipamentului în toate spitalele regionale și relansarea punctelor medicale mobile în mediul rural. Pentru educație, Ilan Șor promite asigurarea alimentării gratuite de două ori pe zi a elevilor și studii gratuite în universitățile de stat.
Alte alocări de fonduri vizează construcția unui sistem de irigare modern, reparația căii ferate, construcția și modernizarea drumurilor. Tot în domeniul infrastructurii este prevăzută construcția a cinci poduri peste Prut și construcția unui nod aerian.