OrheiLand vă invită să sărbătoriți împreună cea mai spectaculoasă noapte a anului pe 31 decembrie, începând cu ora 22:00. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de un program artistic divers, premii speciale și un concert de excepție, urmat de focuri de artificii impresionante pentru a întâmpina noul an.
Evenimentul va debuta festiv alături de Moș Crăciun și Crăciunița, care vor aduce magia sărbătorilor în inimile tuturor. Cei prezenți vor avea parte de momente pline de energie în cadrul programului artistic, iar la miezul nopții, cerul va fi luminat de un spectacol grandios de artificii.
Pe scena OrheiLand vor urca artiști renumiți precum Ionel Istrati, Costi Burlacu și Corina Țepeș, SunStroke Project, Emira, dar și Alex Velea, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România. Atmosfera va fi întreținută de DJ Jony, care promite o discotecă incendiară ce va ține participanții pe ringul de dans până în zori.
De asemenea, cei prezenți vor avea șansa să câștige premii extraordinare la Loteria de Anul Nou, adăugând un plus de emoție serii.
Revelionul de la OrheiLand promite să fie cea mai frumoasă noapte din an, plină de bucurie, muzică și surprize.
Intrarea este liberă, iar toți cei dornici de distracție sunt așteptați să întâmpine 2025 într-o atmosferă magică.