A fost semnat Protocolul de Intenţie între Asociaţia Administraţiilor Publice din România şi Primăria municipiului Străşeni, informează PROVINCIAL.
Potrivit autoritățile municipal, Protocolul prevede:
– Participarea la competiţiile deschise pentru proiecte cu obiective comune;
– Participarea în comun la activităţi de interes naţional, internaţional şi de interes public;
– Iniţierea de proiecte pe fonduri cu finanţare naţională, europeană, nerambursabilă.
„Menţionăm că Protocolul de Intenţie este parte a Acordului de Cooperare semnat între Congresul Autorităţilor Locale din Moldova şi Asociaţia Administraţiilor Publice din România, semnat la 4 iunie, în sprijinul tuturor autorităţilor locale din Republica Moldova”, comunică reprezentanții Primăriei municipiului Strășeni.
Doina Secrieru