În cadrul primăriei Hîncești, ieri, a avut loc o nouă întâlnire a reprezentanților Agenției de Dezvoltare Cehă, precum și reprezentați ai Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova, informează PROVINCIAL.
În cadrul ședinței, au fost discutate etapele proiectului „Reconstrucția a sistemei de canalizare și epurare a apelor uzate din municipiul Hîncești”.
Scopul principal al vizitei în localitate, potrivit autorităților municipale, a fost:
– verificarea colectorului instalat la stația de pompare și la stația de epurare;
– reconstrucția stației de epurare;
– verificarea funcționarii colectorului nou instalat.
„În concluzie, specialiștii au venit la ideea ca colectorul funcționează foarte bine. Totodată, au fost duse tratative în vederea dezvoltării proiectului, precum și a inițierea etapei a II- a proiectului”, mai spune sursa.
Doina Secrieru