
De peste patru decenii, actorul, regizorul și scriitorul Gheorghe Urschi a transformat umorul într-o artă și ironia într-o lecție de viață. A scris cărți și piese de teatru, a realizat emisiuni și concerte care au rămas în memoria colectivă și a creat spectacole ce continuă să vorbească despre noi, ca popor.
Semnate de Maestru, piese precum „Mezinul”, „Vom trăi și vom vedea”, „Testamentul”, „Doi cocori, două viori”, „Și iar Chirița!”, alături de numeroase spectacole pentru copii, au cucerit publicul nu doar prin umor, ci și prin adevărul profund pe care îl transmit. În multe dintre ele, Gheorghe Urschi a fost nu doar autor, ci și regizor și actor.
A scris versuri și muzică pentru cântece și romanțe îndrăgite, iar în cinematografie a lăsat trei filme memorabile: „Cine arvonește, acela plătește” (1989), „Văleu, văleu, nu turna” (1991) și „Fenta” (2004).
Gheorghe Urschi a marcat generații întregi prin roluri, spectacole și replici devenite legendă, rămânând o voce puternică și sinceră a societății noastre.
Artist al Poporului, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău și Laureat al Premiului Național, Maestrul este și rămâne un reper al culturii naționale.
Vă mulțumim pentru scenele memorabile și pentru lecțiile spuse cu zâmbet.
La mulți ani cu sănătate și lumină!



















