Partidul Republican „Inima Moldovei” propune ca, în 2025, concomitent cu alegerile parlamentare, să se desfăşoare şi un referendum republican consultativ la subiectul principiului de neutralitate. Despre aceasta a anunțat Irina Vlah, lider al partidului, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.
Politiciana a spus că, una dintre priorităţile absolute incluse în Programul partidului, adoptat la Congresul din data de 16 noiembrie curent, este asigurarea păcii în Republica Moldova, iar programul stipulează clar că neutralitatea este piatra de temelie care va sta la baza tuturor acţiunilor îndreptate spre asigurarea păcii în Republica Moldova.
„Principiul de neutralitate este parte a Constituţiei Republicii Moldova, însă de la adoptarea Constituţiei au trecut deja 30 de ani. Astfel, unii, inclusiv demnitari cu funcţii importante în stat, au ajuns să pună la îndoială necesitatea acestui principiu şi lasă chiar să se înţeleagă că Moldova ar trebui să renunţe la neutralitate şi să adere la o alianţă militară. Asemenea abordări noi le considerăm extrem de periculoase şi credem că ele subminează pacea. Dat fiind faptul că subiectul este de importanţă naţională, în 2024, eu, împreună cu echipa mea, am propus în repetate rânduri organizarea unui referendum consultativ în problema neutralităţii, paralel cu referendumul privind integrarea europeană, propus de Maia Sandu, şi cu alegerile prezidenţiale. Din păcate, iniţiativa mea a fost ignorată şi problema privind percepţia neutralităţii în societatea noastră, dar şi susţinerea principiului de neutralitate de către cetăţeni a rămas suspendată, ceea ce toarnă apă la moară doritorilor de a specula la această temă”, a spus ea.
Irina Vlah a menționat că, Partidul Republican „Inima Moldovei” consideră că problema neutralităţii Republicii Moldova acum este mai actuală decât oricând, iar consultarea opiniei oamenilor la această temă a devenit o necesitate stringentă. „De aceea, anunţăm acum că vom propune ca, în 2025, în paralel cu alegerile parlamentare, să se desfăşoare şi un referendum republican consultativ la subiectul principiului de neutralitate. Oamenii trebuie să aibă posibilitatea să-şi exprime clar opţiunea la acest subiect. Aceasta ar permite de pus punct pentru mulţi ani înainte speculaţiilor la tema: trebuie sau nu trebuie să-şi păstreze Republica Moldova statutul de neutralitate?”, a spus liderul formațiunii.
Totodată, politiciana a anunțat că, în perioada următoare, va demara o serie de acţiuni concrete pentru ca iniţiativa privind desfăşurarea unui referendum republican la subiectul neutralităţii să prindă contur real: demersuri către Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, care este şi preşedinte al partidului de guvernare.
„Dumnealui are suficiente pârghii şi numărul necesar de voturi pentru a demara procedura de organizare a acestui referendum republican. Vom cere expres garanţii că deputaţii partidului de guvernare îşi vor asuma adoptarea hotărârii privind organizarea referendumului republican în problema neutralităţii paralel cu alegerile parlamentare. Sperăm ca Preşedintele Parlamentului să intre în esenţa propunerii noastre şi, înţelegând importanţa subiectului, să se poziţioneze altfel decât Preşedinta Maia Sandu, atunci când i-am propus organizarea unui referendum în problema neutralităţii paralel cu referendumul în problema integrării europene.
Dacă însă atitudinea Preşedintelui Parlamentului va fi alta decât cea aşteptată de noi, ne rezervăm dreptul de a iniţia un amplu proces de consultări cu cetăţenii în perioada imediat următoare pentru a identifica paşii pe care trebuie să-i întreprindem în continuare în această direcţie. Vom lua în calcul inclusiv varianta colectării semnăturilor cetăţenilor cu drept de vot, pentru a organiza referendumul ca urmare a iniţiativei poporului”, a adăugat ea.
De asemenea, Irina Vlah a comunicat că, în paralel, vor iniţia un amplu proces de informare a corpului diplomatic acreditat la Chişinău, dar şi a organizaţiilor internaţionale despre esenţa acţiunilor noastre îndreptate spre organizarea unui referendum în problema neutralităţii: „Pentru noi este foarte important ca reprezentanţii corpului diplomatic şi ai structurilor internaţionale să fie informaţi corect, obiectiv la acest subiect, de aceea vom depune toate eforturile necesare”.
Fosta candidată la prezidențiale a remarcat că, pentru Partidul Republican „Inima Moldovei” programul nu este o formalitate, un document elaborat numai pentru că aşa trebuie să fie.
„Pentru noi programul este baza tuturor acţiunilor pe care le întreprindem şi le vom întreprinde în continuare. Am început cu neutralitatea, pentru că acest principiu pentru noi este elementul de bază în vederea realizării priorităţii absolute pe care ne-am asumat-o – asigurarea păcii în Moldova. Dar vom face noi şi noi paşi până când vom deveni prima formaţiune politică din ţară care îşi va realiza pe deplin programul. Şi ţin să amintesc şi cu această ocazie că suntem, unicul partid care şi-a consultat din timp programul cu oamenii, luând în calcul propunerile concrete venite de la cetăţeni.
Venim cu un program inspirat de oameni, consultat cu oamenii şi care va fi realizat pentru binele oamenilor!”, a subliniat ea.