Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian a venit cu o replică în adresa lui Alexandru Slusari, fost deputat, care a criticat din nou autoritățile – de această dată pentru că licitația privind repararea turbinelor de la „Termoelectrica” a fost câștigată de compania rusă „Silovîe mașinî” și Horus Energy, informează PROVICIAL.
Alexandru Slusari a scris ieri, pe pagina sa de Facebook, că, Președintele Maia Sandu, care a spus că nu există o altă companie care să poată efectua aceste lucrări de reparație, a fost dezinformată și că ar exista un consorțiu român, care a trimis o scrisoare de intenție pe 25 martie.
În replică, Radu Marian a spus că, compania despre care vorbește Slusari nu a participat la licitație.
„Alexandr Slusari, din păcate sunteți iarăși folosit de băieții șmecheri (și nu e prima oară). În primul rând, această companie nici NU a participat la licitație. În al doilea rând, aflați cine stă în spatele acestei companii și veți găsi lucruri interesante. Vedeți dacă nu cumva acești șmecheri sunt din fostul anturaj lui Plaha, foști politicieni cu studii dubioase. Mai mult decât atât, acești băieți au încercat și câteva tentative de corupere.
Soluții ideale aici nu sunt. Nu există nicio ofertă care ar face lucrările cap-coadă la ÎS „Termoelectrica”. Aceste blocuri au fost montate de „Silovie mașinî” încă în anii 1970 și nici o altă companie serioasă nu s-a oferit să vină să le repare”, a comentat deputatul.
Precizăm că, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că personal a studiat situația legată de licitația de la „Termoelectrica”, privind repararea turbinelor, care a fost câștigată de compania rusă „Silovîe Mașinî”. Șeful statului afirmă că, nu există o altă companie care ar fi dispusă să repare aceste instalații, care, la rândul lor, au fost construite în anii 70 de compania câștigătoare. Oficialul a mai spus că licitația licitația a fost bună, strict monitorizată de experții Băncii Mondiale. ”Horus Energy”, care alături de „Silovîe Mașinî”, a câștigat licitația, reprezintă mediul de afaceri autohton, activează pe piața energetică din 1993, având o experiență bogată și o contribuție esențială la dezvoltarea sectorului energetic din Republica Moldova. Compania are parteneri și proiecte în diverse țări ale lumii și ne mândrim cu fiecare proiect realizat, cu fiecare loc de muncă creat, cu fiecare produs creat sau livrat pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor din țara noastră. Compania este înregistrată oficial la Londra, Marea Britanie, dar este plătitoare de impozite și contribuții în Republica Moldova.