Primarul capitalei, Ion Ceban, a comunicat că una din cele mai deteriorate străzi din centrul capitalei care nu a mai fost reparată de când a fost construită a intrat de astăzi în reparație. Este vorba despre strada 31 august 1989, informează PROVINCIAL.
Astfel, potrivit edilului, lungimea totală a străzii este de 3 km și se va lucra pe porțiuni. Actualmente, se lucrează la decaparea asfaltului degradat în perimetrul str. P. Movilă – S. Lazo.
“Lucrările de reparaţie conform contractului, urmează a fi realizate timp de 18 luni şi presupun: schimbarea bordurilor şi instalarea a circa 10 km de bordură nouă, amenajarea trotuarelor şi a locurilor de parcare, crearea unei benzi pentru biciclişti, modernizarea iluminatului şi asfaltarea carosabilului”, spune Primarul.
De asemenea, în prezent, în paralel pe str. 31 august 1989 intersecţie cu str. Ciuflea, sunt efectuate lucrări de reabilitare a sistemului de canalizare pluvială.
Anterior, pe toată strada au fost efectuate lucrări de reabilitare a rețelelor subterane şi de apeduct.
Străzile 31 august 1989, Alexandru cel Bun şi Tighina din centrul capitalei, care sunt în prezent reparate concomitent, sunt parte a Pachetului II al proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”.
Valoarea totală a proiectului este de 11,8 milioane Euro.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat pentru locuitori, dar trebuie să facem tot posibilul pentru a moderniza oraşul Chişinău”, a conchis Ion Ceban.
Cristina Tomac