După revenirea sa acasă, businessmanul și filantropul Andrei Negruța a decis să-și aducă contribuția la schimbarea spre bine a situației din țară. Pentru a-și atinge scopul el a inițiat asociația obștească „Cetățeanul – temelia statului” (CETESTA) și a lansat proiectul social „PROtecție și PROsperitate” care la moment este implementat în sectorul Botanica al capitalei. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Главное” la postul de televiziune TVC21.
„În străinătate am reușit să obțin rezultate pozitive în diverse domenii, inclusiv în implementarea proiectelor sociale. A venit timpul să-mi formez un «bagaj» și în țara natală. În acest sens am decis să lansez proiectul social «PROtecție și PROsperitate» în sectorul Botanica pentru a identifica problemele actuale cu care se confruntă cetățenii, dar și pentru a oferi soluții imediate și să începem să acționăm”, a precizat Andrei Negruța.
Obiectivele acestui proiect sunt studierea problemelor ce durează ani de zile, interacțiunea cu persoanele și organele responsabile pentru soluționarea acestora monitorizarea îndeplinirii activității de serviciu a instituțiilor municipale și de stat. Raportul privind rezultatele proiectului va fi făcut public prin intermediul rețelelor sociale și emisiunii „PROtecție și PROsperitate”, care va putea fi urmărită fiecare miercuri la postul de televiziune TVC21, începând cu ora 19:00.
„Sunt convins că proiectul va fi solicitat în întreaga țară”, a spus Negruța, adăugând că „sectorul Botanica este un mic început al unui drum lung”.
„Noi am anunțat despre crearea organizației în luna martie, iar în aprilie oamenii ce mă cunosc de mulți ani mi-au propus să-mi înaintez candidatura pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, însă eu am refuzat, mulțumindu-i pentru încrederea acordată. Eu înțelegeam că necunoscând situația aș fi putut deveni o victimă în luptele politice, precum domnul Năstase. În activitatea social-politică este important să-ți atingi scopul propus deschis și cinstit”, a declarat el.
Andrei Negruța a mai adăugat că locuitorii sectorului Botanica i-au propus să participe la scrutinul parlamentar în cadrul unei circumscripții electorale.
„Mi-a fost plăcut să aud o asemenea propunere, dar pe de altă parte, am anumite principii: Dacă spun «DA», atunci am o responsabilitate enormă pentru decizia luată și trebuie să răspund așteptărilor alegătorilor. În situația actuală, fiecare candidat trebuie să demonstreze «bagajul» cu care merge, către ce rezultat tinde și când intenționează să-l atingă. De aceea, nu este suficient să spun un simplu «DA».
Andrei Negruța a mai spus că la moment examinează propunerea de a-și înainta candidatura pentru Parlamentare, însă o decizie finală va fi luată mai târziu: „Eu analizez ideea de a participa la alegeri. Mai este timp pentru a examina toate nuanțele. La moment aș vrea să mă concentrez asupra lucrului cu oamenii și rezolvării problemelor lor”.
Dina Roșca