Procuratura Anticorupție anunță despre finisarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond a cauzei penale de învinuire a ex-directorului filialei Dondușeni a unei bănci comerciale, pentru încălcarea regulilor de creditare, abuz de serviciu și însușirea mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari în procesul de creditare a mai multor persoane din raioanele de nord a țării.
Astfel, procurorii anticorupție și organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Dondușeni au pornit și cercetat mai multe cauze penale pe faptul delapidării și însușirii mijloacelor financiare, în sumă totală de 1 893 955,16 lei, de la filiala băncii comerciale, de către persoane ce reprezintă conducerea băncii, cauze care au fost conexate într-o procedură unică.
La data de 24 august 2018 în legătură cu sustragerea învinuitei de la urmărirea penală, a fost dispusă căutarea acesteia, iar la 23.10.2018 învinuita a fost reținută, la moment fiindu-i aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara. În cadrul urmăririi penale aceasta nu și-a recunoscut vinovăția.
Totodată, procurorii anticorupție au sesizat Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul CNA pentru identificarea mijloacelor bănești sustrase și recuperarea prejudiciului cauzat, fiind recuperate în acest sens bunuri în valoare totală de 1 063 255,5 lei.
Dacă instanța va găsi vinovat ex-directorul filialei băncii de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. art. 190 alin. (2) lit. d), 191 alin. (2) lit. d), 239 alin. (1), 361 alin. (1) și 335 alin. (1) Cod penal, aceasta riscă o pedeapsă cu amendă de la 500 – 20 000 u.c. sau cu închisoare de până la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Dina Roșca