Producătorii de cireșe din raionul Orhei s-au întrunit, ieri, la Brăviceni, pentru a discuta perspectivele și provocările pe care le are sectorul, cu accente pe protecția plantațiilor de cireș și aplicarea procedeelor moderne, informează Provincial.
Seminarul teoretico-practic „Protecția integră a pomilor fructiferi contra bolilor și vătămătorilor, în special la cireș” a avut loc în cadrul Școlii de câmp a fermierilor, organizată de către Asociația obștească „Orhconsinfo”, membru al Federației Agricultorilor din Moldova.
În cadrul reuniunii, a fost susținută o prezentare dedicată operațiilor în verde la pomii fructiferi, orientate la îmbunătățirea fructificării și întreținerea coroanei pomului de cireș, fiind trecute în revistă și procedee tehnologice de grăbire a intrării pe rod a plantației multianuale, irigarea și fertilizarea plantațiilor de cireș.
Dimensiunea teoretică a seminarului a fost succedată de către demonstrarea practică a aspectelor tehnologice explicate în cadrul instruirii, participanții la seminar deplasându-se în livada de cireșe gestionată de către SRL „Vindex-Agro JR”. La această etapă s-a făcut un schimb productiv de opinii pe subiectele discutate, fiind menționat faptul că, pentru o creștere rapidă și fructificare abundentă, cireșul are nevoie de îndeplinirea anumitor condiții de mediu, el preferă solurile luto-nisipoase și are nevoie de un regim de udare adecvat nevoilor sale. Fiind un pom fructifer acesta are nevoie de lumină corespunzătoare pentru că, altfel, nu va fructifica. De asemenea, s-a mai menționat că distanța între pomi, diferită pentru diferite soiuri de cireș, este esențială pentru o producție de calitate etc.
Școlile de câmp ale fermierilor sunt organizate de către Federația Agricultorilor din Republica Moldova în cadrul proiectului „Sprijinirea dezvoltării durabile și incluzive în zonele rurale”.
Doina Secrieru